Într-un comunicat de presă al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare se arată că cele trei persoane au consumat şuncă afumată, aceasta fiind sursa de îmbolnăvire. Inspectorii DSVSA Satu Mare au primit confirmarea diagnosticului de botulism şi din partea Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București. Prin urmare, cele 47 kg de afumătură ridicate de la familia în cauză au fost incinerate în crematoriul DSVSA, scrie Vocea Transilvaniei.