Eugen Iordăchescu, avocatul celor trei foşti directori din cadrul CFR Călători - fostul director general al SNTF Alexandru Noapteş, fostul director adjunct al SNTF CFR Călători Nacu Vanghele şi fostul director tracţiune la SNTF CFR Călători Nicolae Iosub - a spus că aceştia au fost achitaţi prin decizia de joi a Curţii de Apel Cluj, care a menţinut practic sentinţa din 2013 a Judectoriei Cluj-Napoca.
"Acest proces s-a judecat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţă care a decis în 2013 achitarea clienţilor mei, Alexandru Noapteş, Nacu Vanghele şi Nicolae Iosub. Pe jurata judecării procesului, aceştia nu mai deţineau funcţii de directori în cadrul CFR, la fel cum nu deţin nici acum. Aşa că, astăzi, (joi - n.r.), Curtea de Apel Cluj doar a menţinut acea sentinţă, care a fost deja dată", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX avocatul Eugen Iordăchescu.
În acelaşi dosar au mai fost judecate şi alte persoane, foşti sau actuali angajaţi ai firmei ”Remarul 16 februarie” din Cluj-Napoca şi ai firmei Activ Invest SRL.