Dacă simptomele acestei boli sunt prezente mai mult de şase luni, este indicat un consult medical. Oboseala poate ascunde diabetul, cancerul sau insuficienţa hepatică.
În prezent, nu se poate spune cu exactitate ce anume cauzează oboseala cronică. Se consideră că apare pe fondul unui sistem imunitar scăzut, după unele infecţii, în cadrul unor tulburări endocrine sau în perioadele stresante, scrie clicksanatate.ro.
Știai că există anumite remedii naturiste care te pot ajuta să-ți recapeţi energia de care ai nevoie pentru a încheia ziua cu brio? Iată câteva dintre ele!
Fitoterapeuţii recomandă cura cu ceai de mesteacăn şi coada-calului în tratamentul oboselii. Combinaţia de plante ajută şi în afecţiunile renale, cum sunt cistitele sau chiar pietrele la rinichi.
Pentru a îndepărta starea de epuizare sunt necesare două săptămâni de cură cu ceai de mesteacăn cu coada-calului. Pentru a-l prepara ai nevoie de o linguriţă de frunze bine mărunţite de mesteacăn şi una de coada-calului.
Amestecul de plante cu 250 ml apă se fierbe aproximativ zece minute, după care se strecoară şi se bea. Cura trebuie ţinută cel puţin o lună, timp în care se consumă zilnic două căni cu ceai pe zi.
Dacă te simţi pur şi simplu vlăguit de puteri, încearcă tratamentul cu miere polifloră, aproximativ 3 linguriţe pe zi. În combinaţie cu sirop de cătină sau sirop de coacăze negre, mierea face minuni.
Starea de oboseală avansată dispare datorită refacerii nivelului de glucoză din organism.
Se amestecă, într-o cană, o lingură de miere cu o linguriţă de scorţişoară şi apoi se toarnă apă. Va rezulta o băutură energizantă şi afrodisiacă.
De asemenea, se poate face o mixtură din ingrediente apicole: miere, tinctura de propolis, polen, apilarnil sau lăptişor de matcă. Este foarte util pentru persoanele care desfăşoară muncă fizică intensă sau intelectuală, deoarece scade fenomenele de oboseală, reduce efectele stresului şi diminuează depresia psiho-emoţională.