Lucerna este apreciată mai ales de vegetarieni şi vegani, mari amatori de germeni din plante. La americani şi canadieni, lăstarii verzi sau germenii de lucernă (denumiţi în engleză „alfalfa sprout” – alfalfa în arabă însemnând „părintele tuturor alimentelor“) constituie un ingredient clasic al salatelor şi sandwichs-urilor.
Şi în România, germenii de lucernă au început să aibă succes mai ales în preparate bio, salate sau se găsesc la raioanele de fructe şi legume ale unor magazine.
Germenii pot fi obţinuţi şi acasă astfel: seminţele de lucernă se pun într-un vas cu apă fiartă şi răcită, apa trebuie schimbată de două ori pe zi până când seminţele încolţesc, potrivit Adevărul.
Germenii pot fi păstraţi la frigider două-trei zile. Sunt plini de viaţă, fragezi şi crocanţi deopotrivă şi conferă un gust deosebit salatelor.
Atenţie! Consumul germenilor necesită câteva măsuri de precauţie pentru a evita riscul unor toxiinfecţii alimentare.
Specialiştii recomandă alegerea germenilor bio şi verificaţi ca lăstarii să aibă culoarea albă, cu vârfurile verzi, cu aspect proaspăt.
Dacă germenii sunt ofiliţi ori au pete negre, nu îi puneţi în coşul de cumpărături.
Sub formă de infuzii din frunze şi flori uscate, lucerna are efecte revitalizante şi remineralizante. De aceea, este una dintre cele mai bune plante în caz de oboseală şi astenie, în stări de convalescenţă. Infuzia se prepară din 1-2 linguriţe de plantă la o cană cu apă fierbinte.
Se beau trei-patru căni pe zi, timp de trei săptămâni, notează dr. Gillian McKeith, în volumul „Hrană vie pentru sănătate“. Datorită conţinutului bogat în calciu, fosfor şi fitoestrogeni, lucerna contribuie la întărirea oaselor. „Această plantă este recomandată sub formă de infuzii în cazul femeilor care suferă de decalcifiere, unghii casante, păr tern şi fragil“, susţine fiteterapeutul francez Franck Dubus.
Lucerna ajută la diminuarea colesterolului. Seminţele de lucernă conţin saponine, care au capacitatea de a se ataşa de moleculele de colesterol şi astfel de a le elimina din sânge. Cu alte cuvinte, lucerna curăţă vasele de sânge de grăsimi.