Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă-Bucureşti, Avram Iancu-Cluj-Napoca şi Traian Vuia-Timişoara.
Pe aeroportul Henri Coandă-Bucureşti s-au înregistrat peste 1,3 milioane de pasageri îmbarcaţi şi 1,27 miliaone de pasageri debarcaţi, pe Avram Iancu-Cluj-Napoca 262.900 de pasageri îmbarcaţi şi 234.900 de pasageri debarcaţi, iar pe Traian Vuia-Timişoara, 148.200 de pasageri îmbarcaţi şi 136.600 de pasageri debarcaţi.
În transportul internaţional de pasageri, primele cinci aeroporturi de origine, de unde provin pasagerii debarcaţi în România, au fost Londra Luton - 164.027, Milano-Bergamo - 68.041, Munchen - 59.772, Viena 55.483 și Istanbul 54.351.
În primele șase luni ale anului, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Londra-Luton - 167.263, Milano-Bergamo - 73.264, Munchen - 66.370, Viena - 57.601 și Tel Aviv - 55.485.
Principalele ţări, după aeroportul de origine, de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcaţi în România au fost Regatul Unit - 339.348, Italia - 261.360, Germania - 251.069, Spania - 146.407 și Franţa - 105.657. După ţara de destinaţie, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Regatul Unit - 350.723, Italia - 279.098, Germania - 279.049, Spania - 153.689 și Franţa - 108.978.
În privința transportului intern, cele mai însemnate ponderi au fost înregistrate pentru aeroporturile Henri Coandă-Bucureşti, Traian Vuia-Timişoara, Avram Iancu-Cluj-Napoca. Henri Coandă-Bucureşti a realizat 49,2% din numărul de pasageri îmbarcaţi, Traian Vuia-Timişoara, 17,3% şi Avram Iancu-Cluj-Napoca, 15,6%.
În trimestrul al doilea al anului, au fost îmbarcaţi 123.800 de pasageri şi debarcaţi 103.000, transmite INS.