Dacă totul funcționează cum trebuie, după ce capul este "instalat" pe noul corp, beneficiarul se va bucura de membre și organe sănătoase, scrie IFL Science, care citează Longevity Technology.
Într-un videoclip de prezentare, compania BrainBridge susține că utilizarea roboticii va ajuta la accelerarea procesului de transplant, pentru că un chirurg uman, fără acest ajutor, nu este suficient de rapid pentru a se asigura menținerea "în viață" a capului pe durata procedurii.
Astfel, doi roboți vor opera simultan asupra donatorului și a primitorului, evident sub atenta supraveghere a personalului uman. Corpurile donatorilor ar proveni de la oameni tineri, altfel sănătoși, care sunt în moarte cerebrală, iar capetele de la persoane care suferă de boli incurabile, afecțiuni neurodegenerative sau răni foarte grave.
Compania BrainBridge dă asigurări că procedura nu va afecta „conștiința, amintirile și abilitățile cognitive ale primitorului”. În plus, specialiștii estimează că un cap schimbat de pe un corp pe altul ar fi „capabil să reziste câteva sute de ani”.
În 2017 un controversatul neurochirurg a susținut că a reușit un transplant de cap, dar se pare că ambii pacienți au murit chiar înainte să înceapă operația.
Tehnica propusă la vremea respectivă de Sergio Canavero are cel puțin un punct comun cu cea a chirurgiei BrainBridge, prin aceea că amândouă propun folosirea polietilenglicolul (PEG) pentru a izola nervii tăiați.