Dat publicității luni de compania mamă a Marvel, Disney, trailerul a devenit nu numai cel mai urmărit "teaser" difuzat vreodată de Marvel, ci și cel mai vizionat trailer lansat vreodată de Disney prin intermediul tuturor diviziilor sale, din care fac parte, de pildă, Pixar și Star Wars.
Trailerul pentru "Beauty and the Beast" a deținut precedentul record pentru Disney de 127,6 milioane de vizualizări. Trailerul pentru "Star Wars: The Force Awakens" a fost vizualizat de 112 milioane de ori în acest interval de timp, iar cel pentru "Captain America: Civil War" a avut 94 de milioane de vizualizări.
În "Ragnarok", Thor (Chris Hemsworth) este încarcerat în cealaltă parte a universului fără ciocanul său atotputernic și este angrenat într-o cursă contracronometru pentru a se întoarce în Asgard și a opri Ragnarok-ul, distrugerea lumii sale natale.
Supereroul Hulk, interpretat de Mark Ruffalo, apare și el în trailer, când Thor trebuie să supraviețuiască unei lupte între gladiatori cu fostul său aliat.