Sociologi de la „Universitatea Națională din Australia" și „Universitatea din Reno" (SUA, statul Nevada) au colectat date de la o cercetare care s-a întins pe durata a 20 de ani. Aceasta a vizat prezența cărților în familii cu copii din SUA, China, Australia și diverse state europene (în total au fost incluse 27 de state). Prima concluzie a specialiștilor a fost că în casele în care existau în jur de 500 de cărți, copiii puteau câștiga mai mulți ani de educație, în medie 3,2, indiferent de nivelul de pregătire academică al părinților.
În SUA, un copil ce locuia într-o casă cu 500 de cărți câștiga 2,4 ani de educație în plus, în timp ce în China se pot câștiga 6,6.
Altă concluzie a studiului a fost că în casele în care există un număr mare de cărți copiii au șansa de a avea un acces mai bun la o educație de tip academic, independent de alți factori (nivelul de educație al părinților, ocupația tatălui, PIB-ul per locuitor din țara respectivă sau regimul politic de acolo).
Același studiu a evidențiat faptul că numărul de cărți cu care copilul vine în contact în casă va influența direct modul în care acesta va dobândi abilități pe viitor. S-a observat că aceia ce trăiesc înconjurați de mai multe cărți vor avea cunoștințe mai bune de IT și vor fi mai buni la matematică decât aceia care dețin un număr mic de cărți. Cei din prima categorie vor avea șansa să-și continue mai mult anii de studiu, să finalizeze liceul și o instituție de învățământ superior, reușind ulterior să aibă locuri de muncă mai bine plătite.
Coordonatorii studiului au menționat că SUA se află pe locul 12 în rândul țărilor incluse în studiu (cu un număr mediu de cărți, în gospodării, de 114 cărți), Australia este înaintea SUA (într-o gospodărie australiană se găsesc, în medie, 148 de cărți), iar în top se afla Estonia (cu 218 cărți, în medie, per gospodărie, în 35% dintre acestea regăsindu-se peste 350 de cărți). Pe ultimul loc se află Turcia (cu un număr mediu de 27 de cărți per gospodărie, în 60% dintre ele existând un număr mediu de 5 cărți sau mai puține).
Experții australieni și cei americani îi îndeamnă pe părinți, pentru a contribui la succesul în viață al copiilor, să le pună la dispoziție cât mai multe cărți și să fie ei înșiși un model din acest punct de vedere: să cumpere adesea cărți și să citească.