„Mi s-a părut mai important decât să-mi mențin aura de invincibil participarea la o competiție corectă. A nu participa la aceste alegeri mi s-a părut un non-combat, ca și cum am vândut meciul. După mintea unora trebuia să facem un non-combat", a afirmat Traian Băsescu, într-un interviu acordat HotNews.ro.
Fostul preşedinte a vorbit şi despre modul în care PMP a fost înlăturat din alianţa pentru susţinerea unui candidat al Dreptei la Primăria Capitalei.
„Dacă trebuie căutat un vinovat să se ducă la Orban și Barna și să-i întrebe de ce au refuzat în alianță un partid care are în București 8-10%. De la instalarea Guvernului înțelegerea a fost că la București vom participa într-o alianță care să-l susțină pe Nicușor Dan. Cu 7 zile înainte ne-au anunțat că nu mai vor. Pur și simplu a fost o respingere seacă, nu mai intrați în alianță. În condițiile în care noi i-am salvat după de la moțiunea de cenzură. Ieri (votul deputaților pe majorarea pensiilor de marți, 22 septembrie - n.red.) când s-a pus problema 40%, PMP nu a susținut creșterea pensiilor. (...) Acum să ne ceară și să umblăm la ușile lui Nicușor să-i spunem : Nicușor, am o traistă cu voturi, nu vrei să ți-o dau?
Eu cred că Nicușor Dan va ieși primar general oricum. (...) Numai că dacă ar fi fost PMP-ul în alianță, era primar general din prima zi a campaniei, pe când acum trebuie sa lupte cu Firea, care, sper eu, să nu câștige”, a mai declarat Traian Băsescu.
Traian Băsescu neagă acuzațiile potrivit cărora, prin candidatura sa la Primăria Capitalei, ar fi făcut un blat cu Gabriela Firea. Fostul președinte a spus că nu o va putea ierta niciodată pentru că i-a „terfelit” fiica, dar nu se va simți vinovat dacă Firea va fi aleasă totuși pentru un nou mandat de primar general.
„Mi-a terfelit fiica. Credeți că o pot ierta vreodată pentru asta? Dacă va fi aleasă din nou Firea, Orban și Barna sunt responsabili”, a afirmat Băsescu, în același interviu.