Opt francezi care participau la acest reality-show numit 'Dropped', realizat pentru canalul francez TF1, și cei doi piloți argentinieni au murit în accident, transmit autoritățile locale argentiniene din provincia La Rioja, care au precizat că nu există niciun supraviețuitor.
Printre victime se află trei sportivi de performanță francezi — navigatoarea Florence Arthaud, boxerul Alexis Vastine și înotătoarea Camille Muffat.
Elicopterele au decolat la 5.10 p.m., ora locală, și câteva minute mai târziu s-a auzit o explozie. Aparent, cele două aparate au intrat în coliziune în timpul filmărilor și toate cele zece persoane aflate la bordul celor două aparate au murit, a declarat Luis César Angulo, oficial responsabil cu securitatea în provincia La Rioja.
Un elicopter aparținea autorităților locale din provincia la Rioja și celălalt celor din provincia Santiago del Estero.
Concursul era produs de societatea de producție franceză pentru jocuri de aventură ALP pentru canalul francez de televiziune TF1. Emisiunea urma să fie difuzată la vară în Franța.
Filmările au fost suspendate și toate echipele implicate vor fi repatriate în Franța, a anunțat APL. Printre concurenții angajați pentru această emisiune se aflau și alți sportivi francezi.
Societatea franceză ALP, înființată în 1972, a realizat până în prezent celebrele formate de televiziune bazate pe jocuri de aventură și supraviețuire — 'Fort Boyard' — foarte populare în Franța, și mult mai recentul spectacol 'Koh Lanta' — în timpul căruia un concurent a murit în martie 2013 în Cambodgia, scrie lemonde.fr.
'Dispariția brutală a compatrioților noștri este o imensă tristețe', a transmis președintele francez Francois Hollande, în cursul nopții de luni spre marți, într-un mesaj publicat de Palatul Elysee, scrie lemonde.fr.