Marinarul, în vârstă de 53 de ani, din Galaţi, a căzut în Dunăre de pe o barjă a remorcherului "Orăştie", ancorat în Portul Orşova. Primele cercetări au arătat că bărbatul s-a împiedicat şi a căzut în apă, el murind în urma şocului hipotermic la contactul cu apa rece. Alţi doi colegi marinari de pe barjă şi un poliţist de frontieră care se afla în zonă au sărit în apă şi au încercat să îl salveze.
"Am găsit un om în Dunăre, am sărit să-l scot afară şi l-am masat până au venit colegii de la SMURD. Era un marinar care încerca să-l scoată la mal şi împreună cu un alt marinar am sărit să-l ajutăm fiindcă era epuizat. Căzuse de pe şlep. Am văzut că nu mai avea puls", a declarat agentul şef adjunct Sebastian Sârbu din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova.
La faţa locului a intervenit şi un echipaj SMURD, care timp de aproape 50 de minute a încercat resuscitarea bărbatulu, dar fără rezultat.
"Detaşamentul de Pompieri Orşova a fost solicitat pentru scoaterea unei victime din fluviul Dunărea, în dreptul Portului Orşova. Ne-am deplasat cu o autospecială şi un echipaj SMURD. La sosirea la locul intervenţiei, victima era pe malul fluviului Dunărea şi am început manevrele de resuscitare care au durat în jur de 50 de minute. A venit şi un echipaj de la Ambulanţă cu un medic de la Turnu Severin, care a constatat după 50 de minute că persoana este decedată", a declarat comandantul de detaşament împuternict Alin Carablaisă din cadrul Detaşamentulul de Pompieri Orşova.
Trupul neînsufleţit al marinarului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Conducerea firmei la care era angajat bărbatul a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul, incidental fiind considerat un accident de muncă.