Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de joi, 29 Iunie 2023, ora 23:00, la ieșirea din Capitală spre Bragadiru.
Doi tineri au murit după ce mașina în care se aflau a lovit parapetul de pe mijlocul drumului și s-a răsturnat.
Accidentul cumplit a avut loc pe șoseaua Alexandriei, pe sensul de ieșire dinspre București.
Potrivit polițiștilor, șoferul a pierdut controlul direcției de mers și a intrat într-un stâlp de electricitate, apoi s-a răsturnat.
Atât pasagerul, cât și cel de la volan, au fost resuscitați zeci de minute, însă salvatorii au fost nevoiți să declare decesul.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.