Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, într-o casă din localitatea Puşcaşi, de la jarul căzut dintr-o sobă pe nişte haine, scrie Mediafax.
Anchetatorii cred că bărbatul de 65 de ani care locuia singur în acea casă dormea la momentul izbucnirii incendiului, vecinii fiind cei care au sunat la numărul de urgenţă 112 atunci când focul se extinsese la întreaga locuinţă.
"La locul solicitării au fost trimise două autospeciale, una de stins incendii şi una de terapie intensivă mobilă. Din nefericire, bărbatul de 65 de ani, peste care se prăbuşise acoperişul, a fost găsit mort în locuinţă, fără a se mai impune intervenţia echipajului medical", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roşu.
În urma incendiului, o mare parte din locuinţă a fost distrusă de flăcări.