La faţa locului au intervenit echipaje de la ISU şi poliţişti.
Femeia a fost resuscitată, însă fără succes, medicii de la Ambulanţă declarând decesul.
„Echipajul SMURD Slatina și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, au intervenit în municipiul Slatina, strada Libertății, la o persoană de sex feminin, găsită inconștientă, posibil căzută de la înălțime. Femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Pacienta a fost resuscitată aproximativ o oră, fără rezultat favorabil, medicul SAJ constatând decesul", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
Anchetatorii urmează să stabilească ce s-a petrecut cu exactitate.
Potrivit unor surse, este vorba despre o femeie în vârstă de 31 de ani, din Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, care venise în vizită la socrii săi.