Deşi asasinatul a avut loc sâmbătă, colegii săi au confirmat abia a doua zi moartea lui Mendoza, devenit celebru după ce a început să dubleze vocile unor personaje ca Gohan, creatura din "Dragon Ball"; Sheldon Cooper, din serialul "The Big Bang Theory"; Dexter din versiunile în limba spaniolă ale serialului cu acelaşi titlu, destinate publicului din Mexic şi America Latină.
Procuratura Generală din Ciudad de Mexico a informat despre asasinarea a trei persoane, sâmbătă, în cartierul Portales Norte, printre care şi Mendoza, alături de o femeie şi un alt bărbat, şi a activat procedura de anchetare a unor omucideri. În documentele de anchetă se arată că agenţi ai Corpului de securitate civilă (SSC) au ajuns la faţa locului şi au găsit trei persoane împuşcate, care ulterior au decedat, notează agerpres.ro.
Primele versiuni ale martorilor arată că în apropierea imobilului a avut loc o dispută, urmată de focuri de armă trase de posibilul vinovat asupra unei femei care se urca într-o maşină de culoare vişinie şi altor două persoane aflate între vehicul şi intrarea în clădire, notează Procuratura.
După ce s-a aflat că printre victime se numără şi actorul specializat în dublaj de voce Luis Alfonso Mendoza, colegii din această comunitate artistică şi-au exprimat durerea faţă de pierderea unui mare profesionist din universul versiunilor latino ale filmelor şi programelor de televiziune, publicând mesaje de condoleanţe pe reţelele de socializare.