Tragedia s-a petrecut luni după-amiază la o fermă din localitatea Ticușul Nou, potruvut ISU Brașov, scrie realitateadebrasov.net.
Copilașul s-a înecat în bazinul în care a fost aruncat tomoxan, soluție folosită la deparazitarea oilor.
La fata locului s-au deplasat 2 echipaje SMURD, o ambulanță SAJ si totodată a fost alertat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.
Copilul se afla deja în stop cardio-respirator și medicii au aplicat manevre de resuscitare. Din păcate, nu a mai putut fi salvat.
IPJ Brașov a anunșat că a deschis o anchetă pentru a stabili cum a ajuns copilul în bazinul cu insecticidul puternic în care s-a înecat.
Tomoxanul a mai provocat tragedii și anul trecut, când trei fetițe, tot din județul Brașov, au murit după ce au fost spălate pe cap de mama lor cu soluția toxică pentru a scăpa de păduchi. La sfârșitul lunii mai 2021, a murit a treia fetiță spălată pe cap cu Tomoxan, deși soluția de insecticid este pentru deparazitarea oilor.