O patrulă de poliţie i-a făcut semn să oprească, însă tânărul a accelerat. După o urmărire de trei kilometri, tânărul a lovit violent un stâlp, iar în urma impactului, acesta s-a ales cu răni grave în zona abdomenului şi a murit în scurt timp.
„La data de 18 Iulie, în jurul orei 21, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Frumos au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui motociclu, care se deplasa pe raza oraşului. Întrucât tânărul şi-a continuat deplasarea, s-a procedat la urmărirea sa în trafic. Într-o curbă, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp. Politiştii au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor tânărului, însă acesta a decedat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui auto neînmatriculat, conducerea unui auto cu permis de conducere necorespunzător categoriei de vehicul condus şi ucidere din culpă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.