Potrivit poliţiştilor, cei doi tineri s-ar fi aruncat de la mansarda blocului la miezul nopţii, un trecător sunând la 112 şi anunţând incidentul, scrie Mediafax.
În momentul în care echipajul medical a sosit la faţa locului, tânărul era deja mort, în timp ce fata a decedat câteva minute mai târziu, timp în care s-a încercat resuscitarea acesteia.
”Poliţiştii şi pompierii au intrat în apartamentul în care cei doi tineri locuiau, spărgând uşa. Nu mai era nimeni în locuinţă, iar în apartament nu au fost găsite urme care să arate că s-ar fi comis acte de violenţă. Cel mai probabil, tinerii s-au sinucis, dar nu se cunosc cauzele pentru care cei doi au recurs la acest gest”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Mădălin Ţăranu.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Trupurile celor doi au fost duse la Institutul de Medicină Legală Iaşi, pentru necropsie.
Fata era originară dintr-o comună din Iaşi, iar bărbatul din Ardeal, cei doi locuind împreună într-un apartament închiriat în cartierul ieşean Tătăraşi.