Potrivit poliţiei, părinţii tinerei de 24 de ani au încercat să ia legătura cu aceasta încă de luni seară, însă ea nu a răspuns la telefon. Marţi dimineaţă ei s-au deplasat din Giurgiu la Bucureşti şi i-au cerut administratorului căminului să spargă uşa.
După ce au descoperit cadavrul tinerei părinţii au anunţat poliţia care a deschis o anchetă. Cazul a fost preluat de Biroul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri al Poliţiei Capitalei. Potrivit unor surse apropiate anchetei, la cercetarea la faţa locului nu au fost descoperite urme de violenţă, iar uşa era încuiată din interior, scrie jurnalul.ro, citând news.ro.
Părinţii tinerei le-au declarat poliţiştilor că fata lor suferea de epilepsie.
Corpul tinerei a fost dus la Institutul de Medicină Legală unde se va face necropsia în urma căreia se vor stabili mai multe detalii despre felul în care a survenit decesul tinerei.