IPJ Brașov a anunțat că astăzi, un autovehicul, condus de către o femeie, în vârstă de 52 ani, pe DN73, între Bran și Râșnov, s-a răsturnat în afara părții carosabile, scrie realitateadebrasov.net.
Aceasta se deplasa dinspre Pitești către Brașov, impactul având loc la km 116+ 200 m.
Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul conducătoarei auto.
Cauza decesului va fi stabilit după autopsia făcută la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.