Secretarul comunei Horea, Corneliu Olar, a declarat, miercuri, că a fost citat împreună cu primarul şi viceprimarul localităţii pentru a fi audiaţi de procurorii militari care cercetează accidentul aviatic din Munţii Apuseni.
Olar a spus că audierile sunt în curs de desfăşurare la sediul Parchetului Judecătoriei Câmpeni, iar din informaţiile pe care le are aproximativ 11 persoane au fost citate, miercuri, de anchetatori, printre care şi pădurarii care au intervenit pentru căutarea victimelor accidentului aviatic, dar şi cei trei localnici care au ajuns primii la epavă.
Corneliu Olar a spus că el a fost audiat a doua oară în acest caz, în calitate de martor, după ce prima dată a fost audiat la sfârşitul lunii ianuarie.
"Am fost audiat a doua oară. Au fost citaţi toţi pădurarii care au acţionat în 20 ianuarie. Am fost citat eu, viceprimarul şi primarul. Am fost audiat de un procuror militar de la Bucureşti. În audieri a fost interesat dacă ne menţinem prima declaraţie, pe care normal că am menţinut-o, şi l-a interesat dacă autorităţile locale şi-au făcut treaba. Autorităţile locale nu au obligaţii privind intervenţia la accidente aviatice, dar şi-au făcut treaba pentru că majoritatea celor care au acţionat în acea seară sunt în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Horea", a spus Olar.
Tot miercuri, prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, s-a prezentat la Parchetul Militar din Cluj, pentru a da o declaraţie în dosarul privind accidentul aviatic.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt efectuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara atunci că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există "suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru".
Augustin Lazăr mai spunea că în anchetă "există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari", fapt care ar atrage competenţa procurorului militar. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au făcut cercetarea locului producerii accidentului şi au ridicat mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost audiate persoanele rănite în accident, medici de urgenţă, personalul ISU, al Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări.
Procurorii au dispus şi efectuarea unor rapoarte medico-legale, fiind solicitate şi depuse documentele relevante de la instituţiile în cauză.
Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) arăta că un factor important care a dus la producerea accidentului din munţii Apuseni a fost reprezentat de condiţiile meteorologice nefavorabile din timpul zborului. Pe de altă parte, urmare a accidentului din Apuseni, comisia de investigaţie a CIAS nu a identificat, în prezent, necesitatea niciunei recomandări imediate privind siguranţa aviației civile, urmând ca, în momentul emiterii raportului final, în funcţie de concluziile la care va ajunge comisia de investigaţie, să se emită şi recomandări, "cu scopul evitării, pe cât posibil, a producerii unor evenimente similare", se arăta într-un comunicat de vineri al CIAS.