Oamenii legii au arătat că, începând cu anul 2009, Paul Grancea, Cerasela Grancea, Maria Muscă și suspecții S. C. și S.O.S. au constituit un grup infracțional organizat, care se ocupa cu traficul de persoane și traficul de minori, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea cerșetoriei în Franța.
“S-a reţinut că, în perioada 2009-2013, membrii grupului infracţional organizat au recrutat de pe raza localităţii Târnăveni, judeţul Mureş, mai multe persoane de etnie rromă (profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea, datorită lipsei educaţiei şi situaţiei materiale precare), pentru a cerşi în favoarea grupării infracţionale, în Franţa, mai precis în oraşul Marsilia, timp de trei luni, în baza promisiunii false (inducând astfel în eroare victimele) că li se va asigura cazarea şi trei mese pe zi, iar la întoarcerea în ţară, vor primi fiecare suma de 1.500 lei ( câte 500 lei pentru fiecare lună de zile de cerşit)”, spun procurorii.
Anchetatorii au arătat că victimele erau determinate de către suspecții L. S. și P. D., preoți în municipiul Târnăveni, să depună un jurământ, profitând de teama de divinitate a acestora, prin care se obligau să nu-și înșusească din sumele obținute din activitatea de cerșit, ci să le predea traficanților, și, totodată, să respecte perioada de trei luni de zile pentru care au fost recrutați. Cei doi preoți obișnuiau să țină o evidență nominală a persoanelor pe care le-au determinat să jure.
Totodată, Paul Grancea, liderul grupării, le confisca actele de indentitate victimelor sub diferite pretexte, înainte de transportul în Franța, al cărui cost era suportat de traficant. Astfel, odată ajunse la destinație, victimele nu mai puteau părăsi locul unde erau ținute de către membrii grupării infracționale.
După ce ajungeau la destinație, victimele erau duse în locuri publice diferite, unde li se cerea să apeleze la mila trecătorilor și unde erau în permanență supravegheate de către Cerasela Grancea și cei doi suspecți.
Sumele de bani obținute din cerșit erau predate în totalitatea inculpatei Maria Muscă și, contrar înțelegerii avute înaintea plecării din țară, respectiv că vor avea asigurate cazarea și masa, victimele erau nevoite să doarmă sub cerul liber, în parcuri sau sub poduri și să-și asigure hrana din pubelele de colectare a resturilor menajere.
În urma activităţii de exploatare a victimelor, membrii grupului infracţional organizat au obţinut peste 100.000 euro.