Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe Autostrada A2, pe sensul București – Constanța, la kilometrul 40, în zona localității Sărulești, județul Călărași, după ce un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, iar patru persoane necesită îngrijiri medicale.
La fața locului va ateriza un elicopter SMURD. Circulația va fi deviată pe sensul către litoral între kilometrii 35 – 64, între localitățile Fundulea și Lehliu Gară.
Se estimează reluarea traficului pe Autostrada A2 după ora 10.00.