Tradiţii de Sf. Ion 2018. Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
Se știe din tradiția populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și se mai ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului, conform traditii-superstitii.ro.
Sf. Ion 2018. Mesaje frumoase pentru cei care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul
Tradiţii de Sf. Ion 2018. Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.
Tradiţii de Sf. Ion 2018. Ce este “Iordănitul femeilor”
Tradiţii de Sf. Ion 2018. În ziua de Sfânt Ion există obiceiul “Iordănitul femeilor”, care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se “iordănesc”.
SF. ION 2018. Cele mai frumoase mesaje, felicitări, sms-uri și urări cu ocazia SFÂNTULUI ION
Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.
Tradiţii de Sf. Ion 2018. Agheasma noua
Tradiţii de Sf. Ion 2018. Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.
Se spune conform tradiției populare că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.