În ziua de Bobotează se sfinţesc apele mari şi se purifică mediul nostru înconjurător de forţele malefice. Agheazma este apa sfinţită de Bobotează prin harul preoţilor. În timpul ceremonialului religios, apa primeşte virtuţi terapeutice miraculoase şi nu se strică de-a lungul anului.
Potrivit tradiției creștine, în ajunul Bobotezei creștinii ajunează, iar mulți dintre credincioși țin post negru.
În ajunul sărbătorii, oamenii trebuie să aştepte praznicul în bună înţelegere. Nu este bine ca rudele să se certe între ele. De asemenea, părinţii nu trebuie să-și certe sau să-și bată copiii. Cei care nu respectă aceste interdicții vor avea necazuri tot anul.
O altă tradiție mai spune că nu se stropesc cu apa sfințită caii și iepurii, care se pot preface în diavoli.
Pentru a fi sănătoase tot anul, femeile nu au voie să spele rufe în apele curgătoare vreme de opt zile după sfințirea apelor. Prin tradiție, apele rămân sfinţite timp de şase săptămâni. Când este foarte frig (proverbialul ger al Bobotezei), se pregăteşte „Crucea de gheaţă a Bobotezei .”
Se spune că de Bobotează, gospodinele nu trebuie să înstrăineze nici un obiect din casă. Cine va da cu împrumut un obiect din casă și mai ales bani, nu va avea spor în gospodărie multă vreme.