S.C. Totul Verde S.A. are în grijă spațiul public din sectorul 4. Angajații societății, aflată în subordinea Consiliului Local al Sectorului 4, lucrează permanent la întreținerea și amenajarea spațiilor verzi, în funcție de anotimp, dar fac și lucrări mai ample, cum ar fi toaletarea arborilor, lucrări de deszăpezire, lucrări de amenajare alei, lucrări de instalații electrice, lucrări de execuție și întreținere instalație de aspersoare, lucrări de evacuare deșeuri vegetale și moloz, precum și proiectare peisagistică, atât pentru spații verzi, cât și pentru instalații de irigare.
Succesul companiei este unul mare și recunoscut la nivel național. În anul 2019, sub denumirea de Amenajarea Domeniului Public Sector 4 (ADP 4) SA, compania a fost declarată ca fiind cea mai bună firmă din domeniul amenajărilor peisagistice din România.
Societatea TOTUL VERDE. SA are implementat un sistem de management integrat calitate, mediu, sănătate și securitate în muncă, în conformitate cu cerinţele standardelor ISO 9001:2015, ISO 14001:2015 și ISO 45001:2018 și menținut prin susținerea periodică a auditurilor de supraveghere/recertificare (conform certificatelor).
Societatea TOTUL VERDE. SA a stabilit, implementat și menținut procesele necesare pentru a evalua îndeplinirea obligațiilor sale de conformare cu cerințele legale. Au fost întocmite, se mențin și se aplică proceduri care descriu activitățile de măsurare și monitorizare în vederea evaluării conformității. Periodic sunt susținute programe adecvate de instruire a salariaților privind conformitatea cu cerințele legale și alte cerințe, cât si cu procesele sistemului de management integrat calitate, mediu, sănătate și securitate în muncă.