Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. La Subiectul III la Istorie BAC 2018, elevii au avut de redactat un eseu de două pagini despre totalitarism.
Totalitarismul - Ce puteau să scrie elevii:
Confruntarea dintre democraţie şi totalitarism a fost o caracteristică a Europei secolului al XX-lea începând cu perioada interbelică. Totalitarismul este o ideologie sau un regim politic în care statul controlează societatea în totalitate, controlează viaţa politică, economică, culturală şi chiar pe cea privată a indivizilor, folosind în acest scop toate mijloacele de manipulare şi represiune posibile. Puterea este controlată, în statul totalitar, de o persoană sau un grup de persoane, prin intermediul partidului unic. Ideologiile sau regimurile totalitare se clasifică în: ideologii sau regimuri de extrema dreaptă – fascismul şi nazismul – şi de extrema stângă – comunismul.
La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial continentul european a fost divizat în Occidentul democratic şi Răsăritul comunist şi a pierdut întâietatea în lumea dominată de cele două superputeri: S.U.A. şi U.R.S.S. Peste Europa se aşternuse „cortina de fier”, după cum afirmase premierul britanic Winston Churchill.
Comunismul este o ideologie totalitară de extrema stângă care a apărut pentru prima dată în Rusia, devenită primul stat comunist după revoluţia bolşevică din 1917. Printre caracteristicile comunismului putem menţiona: eliminarea pluripartidismului, deci existenţa unui partid unic, guvernarea prin teroare şi violenţă, cu folosirea unor instituţii represive ca poliţia secretă, limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, lupta de clasă, comunismul fiind anticapitalist, antiimperialist, susţinea dictatura proletariatului. Puterea era concentrată în mâinile unui dictator, fiind introdus şi cultul personalităţii acestuia.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. România a participat la Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei în perioada 1941-1944 şi deşi la 23 August 1944 întorsese armele împotriva lui Hitler, a fost considerată un stat înfrânt în război. Prin urmare, prin Convenţia de armistiţiu semnată cu Aliaţii la 13 septembrie 1944 se prevedeau, printre altele, plata despăgubirilor faţă de U.R.S.S., trecerea armatelor sovietice pe teritoriul ţării noastre şi constituirea Comisiei aliate de control. România intra sub controlul sovieticilor deoarece prin Acordul de procentaj de la Moscova, din octombrie 1944, Stalin şi Churchill s-au înţeles ca România să cadă în proporţie de 90% sub controlul U.R.S.S.-ului, aceasta fiind una din cauzele principale ale instaurării totalitarismului în România. Preluarea puterii de către comunişti a fost favorizată de prezenţa armatei sovietice în ţară.
La 6 martie 1945 a fost format un nou guvern condus de Petru Groza, impus de sovietici, iar în noiembrie 1946 au fost falsificate alegerile parlamentare în folosul comuniştilor. Treptat aceştia au eliminat orice simbol al democraţiei în stat, folosind violenţa, teroarea, manipularea şi propaganda pentru a-şi atinge scopurile. În consecinţă au fost desfiinţate partidele politice istorice, a avut loc epurarea instituţiilor statului pentru a elimina orice posibil adversar politic. Mass-media a fost cenzurată, controlată de stat. Sub pretextul anihilării grupărilor fasciste şi a asigurării ordinii publice, comuniştii au eliminat sau condamnat la ani grei de închisoare, de multe ori fără judecată, pe oricine era considerat un potenţial adversar. Ultimul obstacol îndepărtat a fost monarhia, la 30 decembrie 1947 regele Mihai fiind obligat să părăsească tronul şi ţara. Astfel, a fost proclamată Republica Populară Română şi a fost organizată după modelul U.R.S.S.-ului, prin adoptarea Constituţiei din 1948.
Regimul totalitar comunist din România a cunoscut două etape: stalinismul în perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, între anii 1948-1965 şi naţional-comunismul în perioada lui Nicolae Ceauşescu, între anii 1965-1989.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. O practică politică în perioada stalinismului din România a fost eliminarea opoziţiei politice, a grupărilor de rezistenţă anticomunistă, prin folosirea instituţiilor represive. Sub pretextul pedepsirii fasciştilor, a colaboratorilor cu vechiul regim, a protejării populaţiei de „duşmanii poporului”, de „duşmanul de clasă”, comuniştii au urmărit, persecutat, ucis sau arestat mii de persoane. Principalul mijloc de represiune folosit a fost Securitatea, o poliţie secretă înfiinţată în 1948, considerată „inima partidului, care bate, bate, bate …”. Alături de aceasta mai erau Miliţia şi Procuratura. Scopul era lichidarea fostei clase politice, a elitei politice şi culturale, care a fost închisă la Sighet, dar şi eliminarea celor care se opuneau naţionalizării şi cooperativizării forţate. A fost dezvoltat, după modelul sovietic, un sistem de închisori, majoritatea politice, printre care cele mai groaznice erau Sighet, Aiud, Gherla sau Piteşti. Pentru unii s-a stabilit domiciliul forţat, s-a folosit deportarea, iar în 1950 au fost înfiinţate şi coloniile de muncă, urmată în 1955 de adoptarea pedeapsei cu moartea pentru „crime împotriva securităţii statului”. În timpul regimului lui Dej au fost eliminaţi chiar şi adversarii politici din cadrul partidului, precum Lucreţiu Pătrăşcanu, arestat în 1948 şi executat în 1954.
În planul relaţiilor internaţionale, în perioada stalinistă România a fost subordonată faţă de politica Moscovei, cu care a semnat un Tratat de prietenie şi asistenţă mutuală în anul 1948, care permitea U.R.S.S.-ului să se implice în chestiunile de securitate ale României. România a fost obligată să participe la „Războiul Rece” deoarece făcea parte din sfera de influenţă sovietică. În perioada „Războiului Rece” România a făcut parte din Pactul de la Varşovia, alături de ceilalţi sateliţi sovietici, alianţă politico-militară creată în 1955 ca replică la crearea N.A.T.O. în Occident. Prin urmare Dej a sprijinit intervenţia sovietică împotriva revoluţiei ungare din 1956. În perioada naţional-comunismului România s-a distanţat de politica Moscovei, astfel, un alt fapt istoric desfăşurat de România în timpul „Războiului Rece” a fost refuzul lui Ceauşescu de a participa la înfrângerea revoltei din Cehoslovacia în timpul „Primăverii de la Praga” din 1968. Acest eveniment a marcat redeschiderea României către Occident, ţara noastră refuzând să participe la manevrele militare ale Pactului de la Varşovia, doctrina adoptată fiind cea a războiului întregului popor. România a activat în cadrul ONU, începând cu 1955, iar în 1975 a activat în cadrul Conferinţei de la Helsinki privind securitatea şi cooperarea în Europa.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. Tot în cadrul „Războiului Rece”, în timpul Războiului din Vietnam, dintre anii 1959 – 1975, România s-a manifestat în favoarea Vietnamului de Nord, comunist, condamnând agresiunea Occidentului, ceea ce a apropiat-o de China.
La polul opus al statului totalitar se află statul de drept, democratic, îţi arată realitatea.net. Democraţia a rămas o caracteristică a Europei postbelice în Occident, iar odată cu prăbuşirea comunismului în 1989 ea s-a restaurat şi în partea de est a continentului.
Din punctul meu de vedere practicile politice democratice din Europa, a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost influenţate de reconstrucţia democraţiei după război, într-o Europă divizată în doi poli fundamental opuşi. Democraţia a fost reconstruită pe baza pluralismului şi a liberalismului, pe baza principiului separării puterilor în stat, a existenţei votului universal şi a organizării de alegeri libere. Ca şi doctrine politice se dezvoltă creştin-democraţia şi social-democraţia (Franţa, Germania). Practicile politice democratice au fost influenţate şi de politica de „containment”, de „stăvilire” a răspândirii comunismului, lansată de americani în 1947 şi care s-a făcut simţită şi în Europa. Un exemplu este Republica Federală Germană, formată după separarea Germaniei, cu un regim democratic liberal de tip federal sau Marea Britanie, o monarhie parlamentară. După 1989 şi România a revenit la democraţie, respectiv la pluralismul politic şi la organizarea de alegeri libere, prin urmare pe scena politică apărând mai multe partide politice, de diverse orientări, care au candidat la alegeri. O expresie a democraţiei postbelice a fost şi integrarea europeană, începută din dorinţa de a asigura pacea şi securitatea în Europa, proces care a continuat şi după căderea „cortinei de fier” prin cooptarea fostelor state comuniste.
Confruntarea dintre totalitarism şi democraţie s-a încheiat cu victoria celei din urmă, însă perioada comunistă a lăsat sechele în estul Europei, fiind necesar mult timp pentru a atinge gradul de democratizare din Occident.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. Momentul apariţiei conceptului de totalitarism
Încercarea noastră de a oferi o definire scurtă a totalitarismului s-a lovit de barierele ridicate chiar de realitatea istorică pe care o caracterizăm drept totalitară în secolul XX. Prin urmare, demersul nostru a avut în vedere observarea evoluţiei conceptului, originile şi caracteristicile sale.
Înainte de toate se impune precizarea conform căreia regimurile politice acceptate ca totalitare se instalează după marea conflagraţie din 1914-1918, ceea ce a determinat relaţionarea acesteia cu fenomenul în cauză. Richard Coudenhove - Kallergi sublinia de altfel că “statul totalitar al secolului al XX-lea este un copil al războiului civil dintre burghezie şi proletariat. El este deci, în esenţă, un stat războinic… Bolşevismul este născut din lupta împotriva capitalismului. Fascismul este născut din războiul contra marxismului”.
Până la Mussolini, folosirea noţiunii este rară şi vagă. O întâlnim în timpul Revoluţiei franceze în expresia ”război total”, formulă ce exprima mobilizarea generală în forma cea mai radicală. O găsim asociată cu aceea de stat (totalität) la Hegel. Francois Chatelet şi Evelyne Pisier afirmă că termenul de totalitar, desemnând în acelaşi timp fascismul şi comunismul, a apărut pentru prima oară în “Times”, în noiembrie 1929, cu referire la statul totalitar ca stat unitar, cu partidul unic, fascist sau comunist, născut ca o reacţie la parlamentarism.
Denumirea a fost pusă în circulaţie de Benito Mussolini prin articolul publicat în Enciclopedia Italiana, în 1932, prin care se proclama pe sine “totalitar” şi a numit statul fascist italian “lo stato totalitario”. Această pretenţie a conducătorului italian este departe de a fi şi acceptată de istorici care ezită în a considera regimul fascist ca fiind unul totalitar. Încă din 1938, Richard Coudenhove- Kallergi făcea distincţia între fascism - o metodă şi bolşevism - o religie. Scopul acestei metode era de a crea o Italie puternică pe baza sistemului capitalist şi în cadrul civilizaţiei occidentale. Dar fascismul lui Mussolini nu era decât un împrumut la scară mică a metodelor moscovite, încât istoricul exclama la un moment dat: “într-o lume bolşevizată, un stat fascist apare ca un azil al libertăţii”.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. La proba la Istorie, elevii au primit trei subiecte.
1. La subiectul I, elevii au avut două texte la prima vedere şi de rezolvat 7 cerinţe.
2. La subiectul II, s-a dat tot un text la prima vedere. Pornind de la acel text, elevii au avut de rezolvat 6 cerinţe.
3. La Subiectul III, elevii au avut de redactat un eseu de două pagini.
La acest subiecte, se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice si încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată, scrie realitatea.net.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. Barem ISTORIE BAC 2018:
· Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
· Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
· Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctajului total obținut pentru lucrare.
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2018, sesiunea iunie-iulie 2018, au început luni, 25 iunie, cu testul de Limba şi literatura română - proba E)a). Marţi, 26 iunie, s-a desfăşurat proba la Limba şi literatura maternă - E)b): maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană și italiană. Miercuri, 27 iunie, are loc proba obligatorie a profilului - E)c). Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării - E)d), este programată joi, 28 iunie.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. Pentru susţinerea probelor scrise la BAC 2018, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de elevi din toate promoţiile (118.856 de candidați din promoția 2018, respectiv 18.015 candidați din promoțiile anterioare).
Afişarea primelor rezultate la BAC 2018, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe bacalaureat.edu.ro pe data de 9 iulie.
Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise ale Bacalaureatului se face în intervalul 7:30 - 8:30, transmite realitatea.net, pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.
Timpul destinat redactării unei lucrări scrise la BAC 2018 este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul sau comunicare.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. În acelaşi timp, elevilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Elevii de clasa a 12-a surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Prin urmare, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.În plus, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. Pentru a fi declarat promovat la BAC 2018, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
- susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 la fiecare dintre acestea;
- obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.
Potrivit prevederilor metodologice, aplicate începând de anul trecut, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.” Aşadar, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.
Examenul de bacalaureat este modalitatea de evaluare a competenţelor, a nivelului de cultură generală şi de specializare, atins de absolvenţii de liceu.
Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.
Candidaţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe.
Totalitarismul subiecte istorie BAC 2018. Candidaţii care au participat, dar nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile de bacalaureat organizate începând cu anul 2003, pot solicita recunoaşterea unora dintre probele promovate în anii menţionaţi, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.