Ion Ficior a fost trimis în judecată pe 18 august 2014, iar judecare pe fond a dosarului acestuia a început pe 28 aprilie 2015.
Acesta este cel de-a doilea caz de trimitere în judecată a unui fost comandant de penitenciar din perioada comunistă după cel al lui Alexandru Vişinescu, condamnat în luna iulie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni împotriva umanităţii.
În aprilie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunţa că a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor pe durata exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964.
Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmării penale împotriva fostului comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, colonel Ioan Ficior, pentru săvârşirea infracţiunii de genocid.
Era a doua sesizare penală făcută de IICCMER în acea perioadă, după cea depusă în cazul fostului comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, în luna iulie a aceluiaşi an.
Pe 24 octombrie 2013, Parchetul instanţei supreme anunţa că a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ion Ficior, întrucât în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963 a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava.
Potrivit cadrului legal de funcţionare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.