Cele mai căutate sectoare în 2015 sunt: financiar, asigurări, servicii imobiliare și servicii de afaceri, industria prelucrătoare,auto, construcții, domeniu IT, resurse umane, muncile necalificate.
În ceea ce privește domeniul IT, gradul de interes pentru acesta este într-o continuă creștere și acest lucru se datorează faptului că se înregistrează o dezvoltare rapidă a tehnologiei și astfel se solicită din ce în ce mai mulți programatori. Salariul este unul motivant. în plus, tinerii sunt pasionați de tot ce înseamnă tehnologie, gadgeturi, aplicații, platforme sau rețele sociale. Acest job se pretează unui program flexibil, care să permită și lucrul de acasă, de pe propriul laptop/tabletă.
În condițiile în care se anunța o creștere a economiei României cu peste 5% pe an până în anul 2020, sectorul de marketing ar trebui să aibă o continuă ascensiune. Mărcile vor depune eforturi pentru a-și crește vizibilitatea. Astfel, va fi nevoie și pe viitor de specialiști în vânzări și marketing, care să determine o creștere a cotei de piață comparativ cu concurenta, care să vină cu idei proaspete și să înțeleagă în același timp nevoile consumatorilor.
În domeniul construcțiilor se preconizează o creștere a locurilor de muncă având în vedere invesțiile statului. Proiectele de dezvoltare din domeniul construcțiilor vor mări șansele de angajare ale inginerilor constructori, proiectanților și arhitecților. Așadar, construcțiile au un potențial foarte mare de creștere în viitorul apropiat.
Nici în domeniul finaciar și bancar lucrurile nu stau foarte diferit. Pentru cei care se gândesc la o dezvoltare profesională într-o instituție bancară ca analist financiar, este bine de știut că sectorul bancar pune la dispoziție programe speciale de instruire a candidaților. Salariile pornesc de la 400 euro cu șanse de a câștiga mai mult pe măsură ce se dezvoltă profesional.
Domeniul resurselor umane este foarte căutat în ultima perioadă. Companiile caută tot mai mult să își dezvolte departamentele de recrutare de personal și de consultanță. Recrutarea efectuată direct de angajator a fost înlocuită în mare parte de serviciile de recrutare oferite de companii specializate în acest domeniu.
Conform ANOFM (Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă) în prima parte a anului curent, ianuarie-mai 2015, în evidențele lor au fost disponibile peste o sută de mii locuri de muncă vacante pentru care nu se solicită experiență. Dintre acestea, pentru o parte se solicitau studii superioare, iar pentru o altă parte semnificativă se solicitau studii medii, profesionale sau fără calificare. Astfel sunt șanse mari de a găsi un loc de muncă ca și muncitor necalificat la montarea și asamblarea pieselor, muncitor necalificat în industria confecțiilor, manipulant mărfuri, agent de securitate, lucrător comercial sau vânzător.
Ca și concluzie, dacă îți dorești o carieră de succes și dorești să te angajezi cât mai repede, poți opta pentru unul din domeniile prezentate mai sus. Atenție însă, un domeniu în ascensiune nu îți garantează și succesul pe partea profesională personală. Alege meseria potrivită pentru tine și nu meseria care e în tendințe sau sună bine. Dacă lucrezi într-un domeniu care nu îți aduce împlinire profesională și finaciara, reprofilează-te și orientează-te către cursuri și training-uri acreditate pentru domenii de viitor.
Cea mai bună opțiune este să vă depuneți CV-ul la cât mai multe companii și agenții de recrutare, precum infomunca.ro care au job-uri în domeniile care vi se potrivesc.