Numărul deţinuţilor care publică lucrări ştiinţifice-cărţi în închisorile din România a crescut de zeci de ori în ultimii doi ani. Daca în anii 2000, în sistemul penitenciar românesc erau publicate două-trei cărţi pe an, din 2013, când s-a reglementat noţiunea de lucrare ştiinţifică elaborată de deţinuţi, precum şi beneficiile obţinute de aceştia, zeci de cărţi ies de sub tipar având ca autori baroni locali, afacerişti, oameni din fotbal, în general vedete media ajunse recent după gratii. Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), în ultimii doi ani (2013 - 2014) deţinuţii încarceraţi în Romania au publicat 90 de cărţi. Comparativ, în perioada 2006 - 2012, au fost publicate doar 24.
Pentru fiecare „lucrare ştiinţifică“ publicată deţinutului i se reduce o lună din condamnare. Numărul este incomparabil cu situaţia anilor anteriori: două cărţi în 2006, câte trei în 2007 şi 2008, două în 2009, trei în 2010, 11 în 2011 şi 7 în 2012. Toate lucrările sunt coordonate obligatoriu de profesori sau conferenţiari universitari, aleşi de către autori, însă numele acestora pot fi aflate doar ulterior publicării cărţilor, fiind consemnate doar în prefaţă. Reprezentanţii ANP afirmă că astfel de informaţii au caracter personal şi nu pot fi oferite decât cu acordul scris al persoanelor încarcerate.
„Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate nu au competenţa legală de a se pronunţa cu privire la caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate şi publicate de către deţinuţi. Orice persoană custodiată în sistemul penitenciar poate elabora lucrări ştiinţifice cu respectarea prevederilor legale în vigoare“, a precizat comisarul Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, scrie Adevarul
Topul grafomanilor de după gratii:
George Copos - 5 cărţi
Adrian Năstase - 4 cărţi
Antonie Solomon - 3 cărţi, două lucrări ştiinţifice
George Becali - 2 cărţi, înca una nefinalizată
Gheorghe Mencinicopschi - 2 cărţi
Nicolae Mischie - 2 cărţi Mihai
(Meme) Stoica - 2 cărţi (una în curs)
Gheorghe Popescu - 1 carte
Sorin Apostu, fost primar Cluj - 1 carte
Dinel Staicu - 1 carte Relu Fenechiu - 1 carte în curs de elaborare
Corneliu Iacobov - 1 carte
Marius Petcu, fostul lider de sindicat Sanitas - 1 volum de poezii
Jean Pădureanu - 1 carte Irina Jianu - 1 carte
Ionel Manţog - 1 carte
Sorin Ovidiu Vântu - 1 carte
Maximilian Bălăşescu, fost procuror - 1 carte
Decebal Traian Remeş – 1 carte.