Deschiderea de noi magazine a făcut ca retailerul alimentar Kaufland, parte a grupului german Schwarz (familia mai deţine şi reţeaua Lidl), să ocupe primul loc în topul celor mai mari angajatori din economie în 2014, ajungând la un număr de peste 22.300 de angajaţi.
OMV Petrom, care a fost în mod tradiţional cel mai mare angajator privat în ultimii ani, a fost astfel depăşit, având în vedere că a rămas cu doar 16.500 de angajaţi (în minus cu 2.500 de salariaţi faţă de 2013). Ironic, un grup care plăteşte salarii mici (salariul mediu în Kaufland este de circa 1.900 de lei brut pe lună) a depăşit un angajator cu salarii mari (în cadrul OMV Petrom, salariul mediu este de circa 8.500 de lei brut pe lună).