Liderul Clasamentului, Elveția, are cea mai mare bogăție pe adult datorită populației sale ultra-bogate care ridică media. Țări precum Australia și Belgia au o inegalitate a averii mai mică decât SUA sau Elveția, ceea ce face ca averea medie și mediană pe adult să fie mai apropiate ca valoare.
Mulți experți consideră că bogăția mediană oferă cea mai precisă imagine a bogăției, deoarece identifică punctul de mijloc al unui set de date, jumătate din punctele de date fiind peste acest număr, iar cealaltă jumătate fiind sub el. În acest fel, este mai puțin influențată de valorile extreme și oferă o bună reprezentare a “mijlocului grupului”, scrie economedia.
Care sunt cele mai bogate țări din lume în 2023 și unde este România în acest top
Elveția se situează pe primul loc, cu 685.226 de dolari pe persoană. Peste 15% din populație este milionară, a treia cea mai mare rată din lume.
Pe locul doi se află Statele Unite ale Americii, cu o avere medie pe persoană de 551.347 dolari. Podiumul este completat de Australia, cu o avere medie de 496,819 dolari. Următoarele locuri în clasamentul celor mai bogate țări din lume urmează Danemarca, Noua Zeelandă, Norvegia, Singapore, Canada, Olanda, Belgia, Franța și Marea Britanie.
România ocupă un onorabil loc2 32 la nivel internațional cu o avere medie pe adult de 44.320 de dolari, înaintea Rusiei și imediat după Polonia.
Marcel Ciolacu, ultimele discuții cu ministrul Muncii pe Legea pensiilor - Ce se schimbă