Indiferent dacă au un an, trei ani sau şapte ani, copiii noştri au o fascinaţie pentru gadgeturi. Ecranele luminoase, combinate cu faptul că la fiecare atingere se schimbă ceva, funcţionează ca un magnet pentru cei mici. Mai mult decât atât, este spectaculoasă intuiţia copiilor. De multe ori, rămâi uimit atunci când un copil de 3-4 ani pune mâna pe telefonul tău şi ştie să intre în jocurile favorite sau să pornească un clip pe YouTube. Această realitate este evidentă, dar când începi să-ţi aduci aminte ce făceam noi la aceeaşi vârstă, impactul este cu atât mai spectaculos.
Problema, dacă o putem numi astfel, este că multe dintre jocurile la care sunt expuşi nu sunt potrivite vârstei. În plus, ne-am dori să fie educative. Ar fi ideal dacă în acea jumătate de oră de linişte, în care copilul se joacă pe telefon, ar învăţa ceva, şi-ar exersa nişte abilităţi sau şi-ar dezvolta nişte aptitudini noi. Partea bună este că există foarte multe aplicaţii cu astfel de conotaţii. Dezvoltatorii sunt conştienţii că există o piaţă în continuă expansiune pentru jocuri educaţionale, iar dovezile sunt numeroase. Plecând de la această premisă, am realizat acest top 10 aplicaţii de mobil pentru cei mai mici dintre noi. Ca un mic detaliu, toate aplicaţiile enumerate mai jos pot fi descărcate gratuit, dar în cazul unora dintre ele o parte din conţinutul oferit este disponibil printr-o achiziţie in-app.
1. Povești – Dezvoltator: Active Soft SRL
Apple iTunes
Google Play
De când eram mic, am avut o fascinaţie teribilă pentru poveştile pe vinil, interpretate cu mare maiestrie într-un format intitulat Teatru Radiofonic. Deşi nu vorbim exact de acelaşi lucru, aplicaţia Povesti se apropie destul de mult de recrearea acelei experienţe. Poveştile disponibile sunt unele dintre cele mai populare, iar vocea povestitoarei este una foarte plăcută. În plus, fondul sonor este completat de o muzică în surdină potrivită relatărilor.
Există două moduri prin care puteţi experimenta poveştile: unul este automat, accesibil printr-un tap pe ,,Ascultă”, iar al doilea, intitulat ,,Explorează”, vă oferă o flexibilitate sporită vizavi de ritmul ,,lecturii”. După descărcare, aplicaţia vă oferă patru poveşti gratuite, iar restul de zece costă 2,7 euro. În cazul în care sunteţi abonat Orange, aveţi acces gratuit la întreaga colecţie.
2. How to make Paper Airplanes – Dezvoltator: Sergey Burlakov
Apple iTunes
Google Play
O parte semnificativă din copilăria multora dintre noi a implicat realizarea de avioane din hărtie, într-un mod cât mai creativ, preferabil care să şi zboare. Deşi această activitate nu mai este prima pe lista copiilor de acum, aplicaţia de faţă s-ar putea să trezească pofta de avioane a celor mici. Vă oferă tutoriale animate. Dificultatea realizării fiecărui avion este marcată printr-un sistem de trei buline, iar colecţia de modele disponibile este foarte variată. În cazul în care există câteva avioane care vă încântă într-un mod special, le puteţi trece la Favorite pentru a le găsi mai uşor data viitoare.
3. How to Make Origami – Dezvoltator: Sergey Burlakov
Apple iTunes
Google Play
Arta creaţiilor din hârtie poartă numele de Origami şi este de origine japoneză, iar această aplicaţie include o colecţie foarte stufoasă de modele pe care le puteţi realiza. Unele vin preinstalate, dar cele mai multe le puteţi descărca în mod gratuit de la secţiunea Downloads. Etapele realizării fiecărei creaţii sunt detaliate într-un mod foarte intuitiv prin animaţii şi este aproape imposibil să nu vă descurcaţi în a le materializa. Gradul de dificultate este evidenţiat prin numărul etapelor necesare pentru fiecare figurină din hârtie, ca urmare, nu vă recomand să începeţi cu cele realizabile din peste 30 de paşi.
4. Invatam Animalele – Dezvoltator: Active Soft SRL
Apple iTunes
Google Play
O parte importantă din dezvoltarea emoţională a copiilor este legată de animale. Recunoaşterea acestora şi ataşamentul de primul câine sau prima pisică sunt importante. Pentru a facilita aceste experienţe, există o aplicaţie intitulată foarte sugestiv ,,Învățăm animalele”.
Pe lângă imagini de înaltă rezoluţie cu diverse vietăţi, împărţite pe animale domestice şi animale sălbatice, acelaşi program include o serie de puzzle-uri simple şi câteva teste. Acestea din urmă sunt menite să testeze memoria copiilor care trebuie să recunoască animalele pe care le-au învăţat anterior. Un plus în ceea ce priveşte puzzle-urile este că îi ajută pe cei mici să facă asocieri între creaturile efective şi mediul în care acestea îşi desfăşoară activitatea.
5. Anotimpurile – Dezvoltator: Kidsopia
Apple iTunes
Google Play
“Anotimpurile” este o altă serie de jocuri educative de la Kidsopia. Învaţă copiii să recunoască diverse obiecte, să facă asocieri între obiectele din aceeaşi categorie şi, mai mult decât orice, să se joace într-un mod constructiv. Include practic o serie de mini aventuri pe care cei mici le pot experimenta în ritmul lor. Deşi există câteva părţi din program care pot fi deblocate contra cost, abonaţii Orange le pot debloca gratuit. Cel mai mult m-a încântat la acest program nivelul detaliilor din animaţii şi sentimentul pe care ţi-l generează în momentul în care creezi o plăcintă virtuală cu bunicuţa din imaginea de mai sus.
6. Alfabetul – ne jucăm & învățăm – Dezvoltator: vlad andrei munteanu
Apple iTunes
Din punctul meu de vedere, cea mai importantă parte din educaţia de bază a unui copil constă în învăţarea alfabetului, iar o aplicaţie de mobil creată într-un mod interesant facilitează foarte mult această activitate. Aplicaţia ,,Alfabetul”, la prima vedere, este foarte simplă. Pare un colaj format din litere şi obiecte a căror denumire începe cu acele litere.
Partea interesantă constă în muzica de fundal, în pronunţia foarte clară a respectivelor cuvinte şi în elementele interactive pe care le veţi descoperi pe fiecare pagină. Biscuiţii pot fi ,,mâncaţi”, elicopterul poate fi pornit şi un castel din cuburi poate fi construit. Una peste alta, nu cred că veţi găsi o metodă mai plăcută pentru a vă expune copilul la literele alfabetului. Citeste mai mult pe playtech.ro.