Dacă în ultimii ani Ion Țiriac nu a avut prea mari emoții pentru ocuparea primei trepte a clasamentului celor mai bogați români, fostul tenismen este detronat acum de Daniel Dines, cofondatorul și CEO-ul UiPath, primul "unicorn" românesc (companie de tehnologie a cărei valoare a depășit 1 miliard de dolari).
Daniel Dines este creatorul UiPath, una din cele mai valoroase companii din domeniul inteligenței artificiale din lume, cu o evaluare de 7 miliarde de dolari, conform ultimei runde de finanțare din primăvara acestui an, în valoare de 568 mil. dolari.
Daniel Dines are 20% din acțiunile companiei, ceea ce înseamnă că averea sa urcă la 1,4 miliarde de dolari.
Fondată de Daniel Dines (CEO) și Marius Tîrcă (CTO), UiPath este o platformă de software specializată în Enterprise Robotic Process Automation (RPA), care a reușit performanța de a deveni primul unicorn românesc (companie de tehnologie a cărei valoare a depășit 1 miliard de dolari).
Într-un interviu exclusiv acordat din București ediției americane a Forbes, Daniel Dines este ilustrat ca fiind miliardarul care schimbă fața industriei din care face parte.
Dines este figura reprezentativă a creșterii din domeniul tehnologiei, care a readus speranța antreprenoriatului în Europa de Est, scrie Forbes.ro.
UiPath are peste două mii de clienți printre care se numără și Armata SUA, Agenția de Administrare Fiscală a Statelor Unite, NASA, Departamentul Veteranilor de Război din SUA dar și alte agenții guvernamentale.
Conform topului Forbes al bogaților lumii, Ion Țitiac are o avere de 1,1 miliarde de dolari, în timp ce Daniel Dines are o avere de 1,4 miliarde de dolari, ceea ce îl face pe cel din urmă cel mai bogat român.