"Şoferul, în vârstă de 29 de ani, a decedat în urma impactului cu trenul. Era singur în maşină. Persoanele din tren nu au păţit nimic. Trecerea la nivel nu este prevăzută cu bariere, ci doar cu semnale vizuale. Traficul feroviar între Timişoara şi Sânnicolau Mare este oprit, până la degajarea căii", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă.
Potrivit Poliţiei Timiş, şoferul nu s-a asigurat la traversarea căilor ferate, iar echipajul ISU Banat a fost chemat pentru descarcerarea şoferului şi degajarea căii ferate.
"La momentul când am primit apelul, bărbatul era încarcerat şi inconştient, după ce autoturismul în care se afla a pătruns pe linia ferată şi a fost izbit de tren. S-au deplasat la faţa locului o autospecială de descarcerare şi una SMURD şi un echipaj format din şapte subofiţeri", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Banat, sublocotenent Constantin Mureşan.
Într-un mod similar, un alt bărbat, de 44 de ani, a decedat duminică, pe raza localităţii Gătaia.