În ultimele două săptămâni, poliţiştii locali piteşteni din cadrul Biroului Ordine Publică au desfăşurat acţiuni punctuale în parcurile din municipiul Piteşti, locurile de joacă pentru copii şi zona centrală, scopul principal fiind acela de a menţine curăţenia în municipiu, precum şi conştientizarea celor care încalcă prevederile legale.
În urma acțiunii, au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru aruncatul cojilor de seminţe şi a chiștoacelor pe domeniul public.
"În acelaşi timp, 8 persoane au fost puse să strângă mizeria creată, fiindu-le puse la dispoziţie mături şi făraşe. Facem precizarea că aspectele de mai sus se sancţionează cu amendă cu valori cuprinse între 100 lei şi 200 lei, conform H.C.L. 197/2017.Pe această cale, facem apel la simţul civic al cetăţenilor municipiului Piteşti, cu îndemnul de a păstra şi de a menţine, împreună, un oraş curat şi civilizat!", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, Bogdan Aristănţoiu.