„Am fost contactaţi şi a fost interesant pentru noi, întrucât sunt cetăţeni americani deţinuţi într-o ţară străină, fără să le fi fost aduse niciun fel de acuzaţii oficiale, iar pentru noi este un subiect în care vrem să ne implicăm. Nu pot să pledez în faţa curţilor din România, dar sunt aici ca să îi asist, lucrez împreună cu echipa din România.
Am fost dezamăgiţi, foarte dezamăgiţi de decizia curţii care a blocat apelul. Speram la un răspuns diferit şi ca fraţii să fie deja acasă la această oră. Voi continua să lucrez cu echipa de aici, să vedem care sunt următorii paşi ca să îi scoatem pe fraţi din închisoare. Suntem încrezători că nu va fi nevoie să aşteptăm până la sfârşitul lunii, până pe 27, vom acţiona până atunci şi vom face încă o cerere, nouă, să îi scoatem din închisoare.
Mi-ar plăcea să petrec timp cu ei în închisoare, să văd condiţiile cu ochii mei", a declarat Tina Glandian pentru Antena 3.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care au menţinut decizia Tribunalului Bucureşti de prelungire a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor patru inculpaţi din dosarul Tate, constată că procurorii DIICOT au adus „suficiente probe” cu privire la infracţiuni de trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat.
„Completul colegial de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii reţine, contrar celor susţinute de către contestatorii inculpaţi că, în cauză există suficiente probe (interpretate în mod corespunzător faţă de momentul procesual actual şi redate în mod exhaustiv atât în cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive nr. 1305/D/P/2022 dar şi în cuprinsul încheierii din data de 30.12.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală) de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 5 par. (1) lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cu privire la existenţa unei bănuieli rezonabile”, cu privire la infracţiunile de trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat de care sunt acuzaţi fraţii Tate şi cele două complice ale acestora”, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Bucureşti.