"Toate ţările europene au decis, în unanimitate, să sprijine solicitările Ucrainei, să ajute Ucraina să se apere în faţa acestei agresiuni. Şi vom continua să facem acest lucru. Desigur, ştim că pentru a face acest lucru trebuie să furnizăm echipamente Ucrainei şi, de asemenea, muniţie. Este important să furnizăm cantităţile cerute de autorităţile ucrainene şi suntem decişi să facem acest lucru. Am decis, împreună cu Ministerele Apărării şi cu Comisia Europeană, să lansăm o licitaţie importantă, în valoare de peste un miliard de euro, pentru a cumpăra muniţia de care este nevoie şi vrem să facem acest lucru cu industria de apărare din Europa. Am identificat 15 companii din 11 ţări din Europa care pot să răspundă la această solicitare de majorare a capacităţii pentru a produce ceea ce este nevoie şi România este una din aceste ţări", a spus Breton, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Oficialul european a subliniat că, în urma vizitei la cele două fabrici a fost impresionat de devotamentul oamenilor, de competenţele lor şi de echipamentele văzute, ceea ce îi dă încredere că România va fi parte din această licitaţie, "care este importantă atât pentru Ucraina cât şi pentru propria noastră securitate".
Totodată, comisarul european a precizat că toate statele membre îşi vor majora cheltuieile pentru apărare până la 2% din PIB şi a discutat despre acest lucru, în cursul dimineţii, cu premierul Nicolae Ciucă.
"România este deja la 2,5% din PIB, ceea ce este important. Este un efort atât pentru România cât şi pentru Europa şi vă mulţumim pentru acest lucru. Dar trebuie să continuăm, pentru că ştim ce se întâmplă de cealaltă parte a graniţei, nu departe de aici. Şi desigur vrem ca de această creştere a cheltuielilor cu apărarea în Europa să profite industria europeană de apărare. De acea am demarat un turneu pentru a vedea de ce este nevoie pentru a majora capacităţile celor 15 companii pe care le-am identificat, inclusiv prin discuţii, dacă este nevoie să le sprijinim, ceea ce facem deja, şi să evaluăm ce tip de sprijin am putea să propunem la nivelul Comisiei Europene pentru aceste companii despre care credem că sunt capabile să ne acopere necesităţile", a punctat Breton, menţionând că, în acest context, sunt încurajate şi parteneriatele, joint- ventures.
Comisarul pentru Piaţa Internă a explicat că există trei piloni prin care pot fi sprijinite statele membre şi entităţile în legătură cu solicitările existente acum de a furniza muniţie Ucrainei.
"Primul este un miliard de euro pe care îl folosim din Facilitatea Europeană pentru Pace pentru a rambursa statelor membre care donează o parte din propriile lor rezerve de muniţie şi încurajăm statele membre să facă acest lucru. Al doilea pilon este un alt miliard de euro prin care am dori să lansăm o licitaţie pentru companiile din industria europeană de apărare, pentru ca acestea să livreze ceea ce este necesar, pe de o parte să refacă rezervele de muniţie ale statelor membre care au donat Ucrainei o parte din rezervele lor, şi, de asemenea, să menţinem un anumit nivel de stocuri de muniţie. Şi al treilea pilon, să ne asigurăm că putem consolida şi creşte capacitatea industriei de apărare de a răspunde la aceste solicitări şi aici sunt pe cale să finalizez un instrument, dacă vom ajunge la concluzia că avem nevoie de un sprijin financiar mai mare, inclusiv pentru a investi în noi linii de producţie", a explicat Thierry Breton.
El a adăugat că în următoarele săptămâni va propune preşedintelui Comisiei un act legislativ pentru a creşte capacitatea de a lucra împreună şi, de asemenea, pentru a avea o anvelopă financiară pentru a putea să fie oferite granturi acolo unde sunt proiecte promiţătoare care pot să crească rapid.
"Ştim că viteza este importantă. De aceea nu vrem să începem de la zero ci de la entităţile pe care le avem deja, care au deja experienţa, competenţele şi capacităţile necesare. Pentru că asta nu este ceva pe care să îl începi de la zero. Trebuie să ai deja foarte mult know how. De acea sunt astăzi aici", a mai spus oficialul european.
Thierry Breton a efectuat miercuri, la invitaţia ministrului Economiei, Florin Spătaru, două dintre fabricile din industria de apărare, filiale ale Romarm, respectiv Uzina Mecanică Plopeni şi Uzina de Produse Speciale Dragomireşti.