După ce fac un scurt istoric al crizei imigranţilor şi al deciziilor Ungariei de a construi un gard atât la graniţa cu Serbia cât şi de a-l extinde la graniţa cu România, jurnaliştii explică faptul că răspunsul furios al premierului României, Victor Ponta, nu vine doar din necesitatea de a răspunde Ungariei, cât şi din nevoia premierului de "a-şi face imagine".
"De fapt, criticile României nu sunt, în mare, decât o chestiune de oportunitate politică. Domnul Ponta are dificultăţi serioase, el aflându-se în vizorul unei investigaţii de către puternica direcţiune anti-corupţie din ţară sub acuzaţii de fals în acte şi luare de mită. Să intre într-o mică ceartă cu domnul Orban, care s-a făcut complet nepopular în faţa tuturor vecinilor săi, înseamnă să câştige din punct de vedere politic. În plus, lasă România să se prezinte ca fiind campioana regulilor şi valorilor Uniunii Europene, un gest folositor într-un moment în care statele est-europene au fost criticate la Brussels pentru că nu au acceptat imigranţi", scrie The Economist, citând apoi spusele analistului politic român Radu Magdin, care consideră că "Orban face ca lucrurile să fie uşoare pentru Ponta. Poţi combina o oportunitate politică cu a avea dreptate. Aşa o şansă nu se iveşte mereu".
"Motivele domnului Orban sunt similare din punct de vedere politic. Partidul său, Fidesz, a început să piardă sprijin în favoarea unui partid de extremă dreapta şi mai şovin, Jobbik. Faptul că nu le-a dat voie migranţilor musulmani să intre în ţară, nici măcar ca punct de tranzit în drumul lor către Germania, l-a ajutat să capete popularitate. Mai mult, votanţii maghiari conservatori au o părere proastă despre România, cele două ţări se ceartă de decenii pe tema statutului minorităţii maghiare în regiunea Transilvania din România. Pentru domnul Orban, dacă politicile sale populare de cruzime contra imigranţilor reuşesc să provoace o ceartă inutilă cu România, acesta este pur şi simplu un bonus", mai scriu cei de la The Economist.