Turiştii internaţionali pot solicita viză începând cu 1 februarie, a anunţat purtătorul de cuvânt guvernamental, Taweesin Visanuyothi, într-o nouă tentativă a autorităţilor de a impulsiona sectorul turistic, grav afectat de impactul pandemiei de COVID-19.
Eliminarea carantinei a fost extinsă solicitanţilor de viză de toate naţionalităţile, iar turiştii trebuie să facă dovada rezervării la un hotel pentru prima noapte şi să se supună la două teste pentru detectarea COVID-19, unul la intrarea în ţară şi al doilea în a cincea zi a sejurului.
Thailanda a decis în noiembrie să redeschidă frontierele, care au fost închise la începutul pandemiei, pentru turiştii vaccinaţi cu schema completă şi a renunţat la obligativitatea respectării unei săptămâni de carantină.
Totuşi, pe 21 decembrie, în plină vacanţă de sfârşit de an, Thailanda a reintrodus o carantină obligatorie de şapte zile în urma răspândirii globale a variantei Omicron.
Ţara asiatică, care la sfârşitul lunii decembrie raporta 3.000 de contagieri pe zi, a înregistrat o recrudescenţă, depăşind în ultimele săptămâni 8.000 de cazuri zilnice.
Turismul reprezintă a cincea parte a Produsului intern brut (PIB) thailandez în condiţii de normalitate, însă anul trecut Thailanda a primit doar 197.372 de turişti străini, faţă de cei peste 39 de milioane care au vizitat ţara în 2019, înainte de pandemie