Testul poate fi făcut acasă și îți dă informații prețioase despre starea ta de sănătate. Îmbrăcată lejer, stai în fund, cu picioarele întinse. În această poziție, trebuie să încerci să îți atingi cu mâinile degetele de la picioare. Dacă nu poți face asta, înseamnă că arterele tale sunt înțepenite, iar riscul de a suferi de infarct sau accident vascular cerebral este foarte mare. Poți rezolva această problemă făcând câteva exerciții de întindere în fiecare seară sau măcar de trei ori pe săptămână. Își vei ajuta, astfel, arterele să devină mai elastice.
De ce este important să fii flexibilă?
Un corp flexibil înseamnă și oase și articulații sănătoase. Dacă faci zilnic exerciții de întindere, riscul accidentărilor scade considerabil, potrivit mindbodygreen.com. Când oasele sunt rigide, se fracturează mai ușor sau ești predispusă la entorse la cele mai simple mișcări.
Flexibilitatea este bună și pentru o postură perfectă. În caz contrar, ai tendința de a sta ușor cocoșată, iar această poziție nu te avantajează deloc. În plus, flexibilitatea te face să scapi de încordare și să te simți mai relaxată.
Tensiunea din mușchi afectează circulația și încetinește absorbția nutrienților și a oxigenului în celule. Când mușchii sunt relaxați, sistemul circulator funcționează foarte bine, iar tu ești protejată de bolile cardiovasculare. Exercițiile de întindere vor împinge sângele către articulații, prevenind, astfel, deteriorarea lor, potrivit unica.ro.