Deja de câţiva ani, cei de la PhoneArena şi-au făcut un obicei din a folosi opinia cititorilor pentru realizarea de clasamente între smartphone-uri, tablete sau camere foto pornind de la nişte imagini imortalizate de acestea. În contextul în care respectivele capturi nu sunt afişate pe site însoţite de denumirea camerei cu care au fost realizate, astfel de comparaţii pot fi clasificate ca fiind obiective.
De această dată este vorba de un test între Galaxy S6 şi iPhone 6 folosind cadre identice generate în aceleaşi condiţii de lumină şi, pe cât posibil, aceleaşi setări.