Regulile stricte vor fi în vigoare până la jumătatea lunii aprilie, potrivit BBC și Reuters.
Măsura a fost anunțată marți de șefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, care a precizat că locuitorii vor trebui să să testeze de trei ori în cadrul unei scheme începând de la jumătatea lunii martie, iar şcolile vor fi închise până în august. „Următoarele trei luni sunt cruciale în lupta împotriva pandemiei.
Această pandemie care se agravează rapid a depășit cu mult capacitatea guvernului din Hong Kong de a o combate”, a spus Lam, în cadrul unei conferinţe de presă.
Teritoriul încearcă să aplice politica strictă zero-COVID a Chinei – care impune lockdown-uri dure chiar și atunci când sunt doar câteva infectări -, dar varianta extrem de contagioasă Omicron a copleșit spitalele și unitățile de testare și carantină.
Astfel, potrivit noii măsuri din Hong Kong, toți rezidenții vor trebui să facă un test PCR de trei ori, la interval de aproximativ o săptămână.
Carrie Lam nu a stabilit încă o dată pentru începerea testării, dar a spus că capacitatea va fi mărită la un milion de teste zilnice.
Pe lângă asta, între testele obligatorii, rezidenții vor fi obligați să facă zilnic teste rapide de antigen. Experții avertizează însă că odată cu noua regulă o bună parte din populație ar putea fi plasată în izolare în câteva săptămâni.