În Mariupolul încercuit, în urma atacurilor permanente ale invadatorilor ruși, au fost uciși până la 22.000 de oameni.
Numărul celor care au murit în Mariupol și în localitățile din jurul orașului-port este între 20.000 și 22.000 de când a început asediul trupelor ruse, potrivit unui bilanț provizoriu.
Anunțul teribil a fost făcut de şeful administraţiei militare a regiunii Doneţk, Pavel Kirilenko.
Acesta precizează însă că nu este un bilanț final, pentru că situația din oraș este dificilă și un calcul al victimelor este îngreunat din cauza bombardamentelor continue ale rușilor, într-o declarație acordată CNN, potrivit Unian.net.
„Acum vorbim de 20.000 până la 22.000 de morți în Mariupol”, a spus Kirilenko.
Despre atacul chimic al rușilor asupra Mariupol, Kirilenko a declarat: „Știm că aseară, în jurul miezului nopții, o dronă a aruncat un dispozitiv exploziv încă necunoscut asupra oamenilor care se aflau în zona Uzinei Metalurgice Mariupol, iar trei persoane s-au simțit rău”.
Bilanțul morților a crescut de patru ori în ultimele trei săptămâni. Pe 28 martie, autoritățile ucrainene anunțau că cel puțin 5.000 de civili fuseseră uciși de la începutul asediului orașului-port.
Situația este dramatică în Mariupol, oraș ce pare un cimitir imens. Locuitorii și-au îngropat morții pe unde au putut, în gropi comune după ce cimitirele au devenit neîncăpătoare. Mai mulți ucraineni povestesc, în clipuri video postate rar pe rețele, sau cei care reușesc să plece din oraș că de multe ori cadavrele rămân pe străzi, pentru că nu pot merge să-i îngroape în curtea din fața blocurilro măcar, din cauza bombardamentelor continue. Mariupol a fost supus de ruși unei blocade teribile la câteva zile de la invazie, locuitorii fiind lipsiți de curent, apă, căldură, dar și de alimente și medicamente.