Terapia cu plasmă convalescentă, folosită inițial pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus, presupune folosirea plasmei sanguine de la pacienții care s-au vindecat de boală pentru tratarea celor care încă se luptă cu ea, în speranța că anticorpii dobândiți vor ajuta la învingerea infecției, relatează HotNews.ro, care citează CNBC.
Însă cercetătorii OMS au descoperit că „nu există niciun beneficiu clar în ceea ce privește rezultatele critice precum mortalitatea și ventilarea mecanică pentru pacienții cu forme severe, non-severe și în stare critică din cauza bolii”.
Grupul de cercetători de la OMS responsabil de elaborarea protocoalelor subliniază, de asemenea, că acest tratament consumă resurse semnificative în ceea ce privește timpul și costurile, amintind și de obstacolele de natură practică ce țin de găsirea de donatori și colectarea, depozitarea și transportarea plasmei.
Recomandarea OMS se bazează pe 16 studii care au analizat peste 16.000 de pacienți infectați cu COVID-19 cu diferite forme de severitate ale bolii, de la cazuri ușoare la unele în stare critică, mai arată sursa citată.