Pe lângă cadavrele celor doi, un testament care purta semnătura Führerului a fost descoperit și a fost făcut public. "Eu şi soţia mea am ales moartea pentru a scăpa de ruşinea înfrângerii sau capitulării. Dorinţa noastră este să fim arşi imediat în locurile în care am desfăşurat cea mai mare parte a muncii cotidiene în timpul celor 12 ani ai serviciului în slujba poporului", îşi justifica moartea Hitler, scrie efemeride.ro.
Lucrurile păreau simple, dar în urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că ceva este putred la mijloc. Primul zvon că Hitler își regizase moartea a provenit chiar de la Stalin, care la vremea respectivă declarase că fostul conducător al Germaniei nu murise. De fapt, el fugise la bordul unui submarin în Japonia, apoi în Spania și pentru ca în final să se stabilească în Argentina și mai apoi Brazilia.
Doctoranda braziliană Simoni Renee Guerreiro Dias afirmă într-o carte că Führerul a decedat la vârsta de 95 de ani în America de Sud, unde a reuşit să fugă.
Potrivit acestei femei, Hitler s-ar fi dus în Argentina, Praguay şi apoi în Brazilia. Pentru a-şi ilustra declaraţiile, ea arată o fotografie a lui Hitler însoţit de o femeie de culoare. El şi-ar fi schimbat numele în Adolf Leipzig pentru a-și asigura o viață liniștită. Dias spune de asemenea că posedă şi mărturia unei călugăriţe poloneze care l-ar fi recunoscut pe Adolf Hitler.
"Istoricul” zice că poate preleva eşantioane ADN în scopul de a-şi dovedi spusele. Informațiile deținute de Dias confirmă faptul că Hitler a dus o viață liniștită în Brazilia, loc în care și-a dat ultima suflare la vârsta de 95 de ani.