Mai ales ca el contribuie din plin la cercetarea transumanismului, scopul final al elitei globaliste, al carei ideolog Youval Harari ("geniul" de la Forumul Economic Mondial) il promoveaza in toate lucrarile si in toate interviurile, spunand ca "omul a devenit hackuibil" si ca "omul e propriul sau dumnezeu". Ca atare, cel putin in mediile de cultura online, Musk a inceput sa-si piarda aura de salvator al omenirii.
Musk promoveaza transumanismul cu compania sa Neuralink, care doreste sa realizeze implanturi viabile de cipuri in creier, contribuind oficial la ameliorarea a unei intregi serii de boli neuronale. Numai ca implementarea acestor cipuri (compania sa e la a doua tentativa dupa ce prima a esuat prin decesul la ceva timp al pacientului) nu va permite numai "vindecsarea", ci si legarea omului la computer, hackuirea sa, legarea la internet si controlul absolut al mintilor oamenilor de pe planeta. De altfel Musk sustine ca pana in 2030 milioanede oameni vor dori sa-si faca operatia de incipuire, care va fi simpla si care va avea un susces mai mare decat cel al masinilor Tesla din cealalta companie a sa, globală.
De acum devin lucrurile interesante. Compania Neuralink isi trage numele de la doua cuvinte grecesti "neuron", care inseamna nerv si "link" - legatura, ceea ce se scrie cu litere grecesti: "νευραλινκ". Mai putina lume stie ca literele grecesti, asemeni celor din ebraica, au si un echivalent in numere. Ceea ce inseamna: N - 50, E - 5, U - 400, R - 100, A - 1, L - 30, I - 10, N - 50, K - 20. Daca adunam aceste numere, rezultatul lor este 666.
Topul celor mai bune orașe pentru locuit din România. Pe primul loc este o adevărată surpriză
Intr-adevar, sunt multe numere care vor avea valoare de 666, "numarul de om", care este atribuit in Biblie fiarei, o unealta de a Anticristului, sau insusi Anticristul. Interesant e ca Biblia face referire la acest numar ca nimeni nu va putea sa vanda sau sa cumpere daca nu va avea semnul, fie pe mana, fie pe frunte. Daca pana acum profetia in ce priveste mana s-a indeplinit, codurile de bare sau cele QR, care retin numere intre cele 3 seturi de linii sau patrate (care fiecare are valoarea 6, deci in total 3 de 6), in ceea ce priveste semnul de pe frunte, acesta va fi cel mai probabil cel oferit de Neuralink.
Iata ce spune Biblia in Apocalipsa 13:1: "Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase."
Europa plănuiește un oraș gigantic de 45 de milioane de locuitori. Se va întinde pe patru țări