Restructurarea financiară nu este o amnistie fiscală, ci un sprijin de conformare pentru companiile care au datorii faţă de stat, a afirmat duminică seara ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Antena 3.
"Nu este o amnistie fiscală, este o restructurare financiară şi practic un sprijin pentru conformarea pentru plată de către cei are au faţă de stat aceste datorii. (...) E simplu. E un plafon de un milion de lei, peste un milion de lei se face această eşalonare pe baza unui plan de restructurare ca şi în cazul insolvenţei şi dacă la finalul acestei perioade de 7-8-10-12 ani de zile se respectă calendarul, de abia atunci accesoriile - adică penalităţile şi dobânzile - se înlătură. Este o şansă pe care o au în special companiile româneşti, şi de stat şi cele private", a precizat Teodorovici.
El a precizat că în cazul în care nivelul datoriilor este de sub un milion de lei, "dacă se plăteşte principalul până la finalul lunii noiembrie, atunci se elimină accesoriile, penalităţile şi dobânzile".
Şeful de la Finanţe a subliniat că proiectul de act normativ pentru acordarea unor facilităţi fiscale este publicat pe site-ul MFP, iar până la finalul lunii iulie ar putea fi aprobat.
Autorităţile au luat în calcul două scenarii pentru acordarea unor facilităţi fiscale, pentru datorii de peste şi, respectiv, de sub un milion de lei. Măsurile de acordare a unor facilităţi fiscale se vor aplica în funcţie de valoarea obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel: măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazate pe un plan de restructurare, plată eşalonată şi supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii; anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei sau a celor peste un milion de lei care nu pot beneficia de restructurare (eşalonare, reorganizare, insolvenţă), dacă obligaţiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.
Statistica MFP arată că, la finalul anului trecut, 31 de companii de stat aveau datorii de peste 748 milioane de lei şi accesorii (dobânzi penalizatoare) de 981,4 milioane de lei, 28 de companii cu capital privat şi de stat aveau datorii de 529 milioane de lei şi accesorii de 388 de milioane de lei, 2.633 de firme cu capital privat aveau datorii de 12,9 miliarde de lei şi accesorii de 8,6 miliarde de lei, iar 30 de instituţii publice datorau statului 71,7 milioane de lei şi accesorii de 56 de milioane de lei.
O situaţie a contribuabililor cu datorii de sub un milion de lei indică faptul că, la sfârşitul anului anterior, 22.988 de persoane fizice (inclusiv PFA, II, IF sau profesii liberale) însumau datorii de 698,9 milioane de lei şi accesorii de 800 milioane de lei. De asemenea, 285.322 de companii cu capital privat aveau datorii de 16,6 miliarde de lei şi 9 miliarde de lei accesorii.