UPDATE - Conform unui nou comunicat din partea Poliției Capitalei, incidentul s-a soldat cu moartea celui care s-a aruncat în fața metroului.
Salvatorii ajunși la fața locului au încercat toate manevrele de resuscitare, dar bărbatul nu a răspuns eforturilor medicilor. Conform polițiștilor, acesta a fost identificat, ca fiind un tânăr, în vârstă de 22 de ani.
UPDATE - Circulaţia trenurilor de metrou între staţiile Pipera şi Aviatorilor a fost reluată în condiţii normale, începând cu ora 20:20, după aproape două ore în care s-a circulat în sistem pendulă din cauza unei posibile tentative de suicid, informează Metrorex.
Știrea originală
După primirea apelului la numărul de urgență, personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru a interveni la fața locului.
Potrivit sursei oficiale, organele abilitate și Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. După cum spun reprezentanții Metrorex, procedurile interne au fost respectate și au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța pasagerilor și a personalului.
„Metrorex informează că astăzi, 5.06.2024, în jurul orei 18.45, în statia de metrou Aurel Vlaicu, fir 1 a avut loc o posibilă tentativă de suicid.
Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o ancheta de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Trenurile de metrou circulă în sistem pendulă între stațiile Pipera și Aviatorilor”, a anunțat Metrorex într-un comunicat.
La rândul său, Poliția Capitalei a informat cu privire la acest incident:
„Astăzi, 5 iunie 2024, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, cu privire la faptul că, într-o staţie de metrou, din Sectorul 1, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou și echipajele de prim-ajutor, care la acest moment intervin pentru salvarea persoanei în cauză, un tânăr în vârstă de aproximativ 18-20 de ani.
În prezent, activitățile sunt în dinamică.
Cercetările sunt continuate de Brigada de Politie pentru Transportul Public - Serviciul Poliție Metrou, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.”
O femeie și un bărbat au căzut într-o fântână adâncă. Autoritățile au intervenit de urgență