Incidentul șocant s-a petrecut în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. Țipetele unei fete speriate au fost auzite chiar de polițiștii locali care asigurau un climat de ordine și siguranță publică în zonă, relatează Ziarul de iași.
Oamenii legii au aflat, astfel, de la o tânără că prietena ei a fost răpită de trei tineri aflați într-un autovehicul de culoare neagră.
Polițiștii locali au pornit pe urmele fetei și au găsit-o pe aceasta la câțiva metri mai departe într-o poziție defensivă și cu atac de panică.
Oamenii legii au descoperit în apropiere și autovehiculul în care se aflau agresorii. Aceștia au fost legitimați și conduși la Poliția Municipiului Iași pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale conform faptelor săvârșite.